Am obosit sa tot astept, sa tot sper la o dragoste senina si pura.Am tot obosit sa alerg prin acest univers care imi frange aripile in zbor, sa imi gasesc sufletul si linistea.Fericirea poate fi eterna dar atata timp cat ingerii pleaca in ceruri, ei nu mai pot zbura inapoi pe pamant.Am obosit sa stau singura si sa ma pun la somn cand voi va treziti. Aceasta oboseala ma lasa rece, ma face sa ma simt rece sa imi inchid sufletul, chiar daca am plans si am sperat, daca ma uit in jurul meu nu vad nimic, decat in vis te vad, te visez, dar nu te pot atinge, nu iti pot cuprinde mana pentru a fi salvat din aceasta feerie a dragostei, aceasta inchisoare a mintii a sufletului care ma doboara treptat,treptat si ma duce catre pierzanie.
Cu cat este mai mare aceasta dorinta a mea, parca atat de mult se lasa aceasta dragoste, oare sa fie un zeu de intarzie sa apara?Gandeste-te la mine, gandestete la inima mea, la sufletul meu si doar straluceste in ochii mei, imi voi da seama cand nu va mai trebuii sa aleg dupa aceasta nemurire a sufletului meu, acest labirint fara de scapare, un labirint al dragostei in care daca te-ai pierdut, asuprimea melancoliei te va cuprinde, si ca prin minune te vei ridica in picioare si vei cauta sa obosesti, sa tanjesti dupa ea mai putin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu